Itinerar de week-end: Bacau – Harghita – Mures -Neamt

Gasca nebuna, Pistu Barba Neagra, El Maestro Ferry, cel ce se intituleaza Lulu si me, adica Bertalanul “Natural Love” au pornit la drum. Nimic nu le mai sta in cale in aceasta dimineata de sambata atat de primavaratica. Pe asemenea caldura, care conform meteorologilor este anormala pentru aceasta perioada, n-am putea merge decat la schi la Izvorul Muresului. De ce Izvorul Muresului? Povestea e lunga…
Plecarea din Tg. Ocna – orasul cu oamenii a caror expresivitate faciala te determina sa crezi ca aici se formeaza si mai ales se deformeaza lumea. Avem ceva pahare la bord, dar mai incape un coniac inaintea stresului cumparaturilor: bere, benzina, bere, alimente, bere, bere. Vin avem. La pasul Ghimes primul popas, haleala, udeala si fapte bune pentru ca donam un sandwitch unui napastuit ce ne priveste rugator.

Orele trec si parca pe nesimtite ajungem in punctul final initial al excursiei: Izvorul Muresului. Nerabdatori sa ne cazam si sa dam frau liber nebuniei, parcam de urgenta in fata pensiunii Maria ce o gasisem pe net si sunam. Nimic. Sunam la telefon. Kiss Attila raspunde: “Ne pare rau dar nu suntem in zona. Pensiunea e inchisa ca nu sunt turisti.” – si-atunci parca ne trezim din vis: nici tipenie de om intr-o statiune care de fapt e sat, o partie parasita la care nici nu poti ajunge, doar un hotel central care… e hotel.

Nici vorba sa ramanem si demaram mai departe: Sovata via Gheorgheni – Pasul Bucin. La Sovata nu ne-am prins unde exact si de ce a facut Nicu armata, in schimb am descoperit lacul Ursu din centrul statiunii pe malul caruia Barba Neagra a realizat ca pe undeva i se rupse filmul.

De aici pentru el n-a mai contat, noi ceilalti ne-am bagat intr-o pizzerie sa ne sfatuim cu cazarea si sa bem bere si cafele. Spre bucuria noastra am aflat ca si aici este o partie, deci sansele sa schiem au ramas in picioare…
…dar cand am ajuns la partia Alunis (vreo 5 km distanta de statiune prin padure) era sa cadem din picioare – o panta abrupta ca ne uitam naibii in capat dupa cruci sau eventual oase, schiuri rupte. Ala de la telescaun ne linisteste-n binecunoscutul grai romano-maghiar: “Asta e Alunis I pentru avansati, pentru incepatori si copii e Alunis II mai sus, da acuma e inchis ca a trecut de ora 17.”

Manati de ora tarzie lasam in urma partia si ne intoarcem sa cautam cazare. Prima casa, prima intrebare, bacsi Sandor ne zambeste primitor, ne arata camera (4 paturi – 100 lei, baie la dispozitie; nu mergea televizorul da nici noi nu-l vedeam) si ne invita intr-o bucatarie spatioasa unde putem gati. Mare om: cat timp mergem in oras dupa gratareala  bacsi ne-aprinde focul, cat am pregatit carnea bacsi ne da palinca, cat bem palinca la caldurica un caine ne ia carnatii de pe gratar s.a.m.d. Ce nu cred ca a inteles bacsi e ca se vedea de la o posta ca suntem burlaci, da el tot ne-a intrebat unde ne sunt nevestele – “si-au facut de cap de 8 Martie si-acum e randul nostru” l-a lamurit Lulu si am plecat la culcare.
Nu mai zic ce noapte de pomina, de fasaitul cutiilor de bere pe intuneric, de pijamalele lui Ferry, de grapefruit-ul de dimineata. Bacsi ne facuse cafeaua si de parca nu ne bausem mintile cu o zi inainte da sa ne mai puna o palinca. La plecare ne-a recomandat sa vizitam satul lui natal care e in apropiere, nu stiu ce biserica si mina Praid unde n-am intrat ca prea era scump (20 lei). Bacsi are numarul de telefon 0741 139 595.

Alte locuri minunate, aceleasi personaje. De la Gheorgheni tot inainte spre Cheile Bicazului cu oprire la Lacul Rosu. Locuri pustii, abia ca am vazut vreo masina pe drum dar de-o frumusete aparte. Barajul Bicaz e la fel de impunator si n-am putut sa ma abtin sa admir devotiunea si “amorul artei” meseriei celor doi paznici ce-si faceau veacul pe-acolo. Eh… defect profesional.

La Piatra Neamt am ales atractia orasului: telegondola care te inalta pe varful Cozla si te usureaza de 16 lei. Am mai descoperit aici o partie da chiar nimeni nu mai era in stare de schiat. Admiram panorama orasului numai ca ochii  ne tot fugeau in cautarea vestitului restaurant de care auzisem printre turisti. Se evaporase sau nu se construise inca, cert este ca la coborare am descoperit un fel de fast food caruia i-am mancat toata varza murata.

Drumul de intoarcere ca drumul de intoarcere. Ne intalnim cu prietenii din Vaslui in Moinesti si nebunia continua cu bere, gratare, bere, bere…