Carte: “File din cartea naturii” de Ion Agarbiceanu

Agarbiceanu este un clasic al literaturii romane a carui valoare incontestabila am descoperit-o abia acum, dupa ce – fortat de imprejurari – am citit “File din cartea naturii“. Cartea este usor de citit si nu este de mirare pentru ca in ea este descrisa viata simpla a unui sat de campie de-a lungul celor patru anotimpuri. Astfel, autorul isi evidentiaza capacitatea sa extraordinara de a descrie in amanunt lucruri minore pe care le treci foarte usor cu vederea. Aproape ca simti parfumul copilariei, splendoarea diminetilor in mijlocul naturii, convietuirea cu oameni limpezi la suflet ce te intreaba de sanatate pentru ca chiar ii intereseaza lucrul asta.
Parcurgand cartea capitol cu capitol incepi incet, incet sa te identifici cu personajele si ai senzatia ca traiesti in alt spatiu, feeric; inexistent practic. Incepi sa te bucuri si sa suferi alaturi de sateni. Fiecare personaj iti devine prieten iar locurile descrise incep ati parea familiare. Scriitorul jongleaza cu starile sufletesti prin care poate trece un om. Inocenta lor se izvoreste din copilarie:

“-Da! A inflorit papadia, sopti el parca oftand usor.
-Ce-a inflorit? il intreba copila.
-Papadia, nu vezi?
-Ce-i aia papadia?
-Pai, floricelele astea, asa le cheama. Tu nu stiai?
Anicuta clatina din cap (…) dar nu-i placu numele: niste flori asa de frumoase sa aiba un nume asa de urat!”

Sau…

“Curtea era pustie, tinda era goala, pretutindenea liniste, nici o miscare. Copila se infiora toata si se strecura cu mare teama in odaia bolnavei.
Mama Mariutii statea la capataiul ei cu o luminita de ceara aprinsa in mana. Dar, oare, era mama-sa? Nu mai semana! Asta era o femeie uscata si batrana.
Ii veni sa iese repede pe usa, dar ochii ii ramasera pironiti pe fruntea Mariutii. Ce alba era! Si cum juca deasupra flacara luminitii peste ochii inchisi. Copila adormise pe veci, si mama-sa nu credea.”